Noir

(Recomandare: țineți link-urile astea pe fundal, în surdină, în timp ce citiți textul: 1 + 2)

 Seara se lăsa peste oraș, în vreme ce ploaia continua să cadă cu stropi mici și iuți. Ploua deja de vreo două ore, iar eu îmi tot repetam că sunt un idiot pentru că nu am luat cu mine o umbrelă. Din fericire pentru mine, eram aproape de barul meu favorit, același local trecut prin ani, ca un prieten vechi la care te poți duce mereu să schimbi o vorbă, cu aceeași reclamă luminoasă neschimbată și același barman care părea să nu îmbătrânească vreodată, care nu zâmbea, dar saluta dintr-o scurtă înclinare a capului toți oamenii care-i călcau pragul.

 Apăs pe clanța rece și un val de căldură, alături de un miros de lemn prăfuit, whiskey, bere și fum de țigară, mă izbește din plin. Îmi dau pălăria jos, salutându-l astfel pe barman, în timp ce mă îndrept spre masa la care stau de obicei, cea din colț, de lângă fereastra cu vedere la stradă. În timp ce merg agale spre masa mea obișnuită, trec pe lângă bar și-i spun barmanului „ca de obicei”, urmărind cu ochi vigilenți celelalte mese și scaune din local. „Ca de obicei” înseamnă un pahar de whiskey, plin până la jumătate, cu două cuburi de gheață plutind leneșe în licoarea tare și amăruie.

 Mă așez la masa din colț, de lângă fereastra cu vedere la stradă, ocupând unul din cele două scaune de la masă, pe celălalt așezându-mi grijuliu paltonul și pălăria, având grijă să-mi scot tabachera din buzunarul de la pieptul hainei lungi, îmbibată de apa care continuă să cadă pe străzi. Un chelner, același ca întotdeauna, îmi pune paharul de whiskey în față, pe un șervețel cu inițialele localului tipărite într-un colț al acestuia. Îmi desfac nasturele de la cămașă ce-mi ține gâtul imobilizat, iar apoi desfac nodul cravatei. Scot o țigară de foi din mica-mi tabacheră aurie și o aprind folosind cutia cu chibrituri aflată în buzunarul interior al sacoului.

 Trag un fum și-l suflu leneș spre tavan, luând o gură din paharul aflat în fața mea. Saxofonistul bătrân pornește spre scena din colțul celălalt al încăperii, umplând localul cu sunete liniștitoare de jazz. În vreme ce saxofonul se aude pe fundal, privesc, pe geamul mare de lângă mine, strada udă și acoperită de bălți pe alocuri, mintea zburându-mi departe, spre amintiri.

 Era o seară asemenea acesteia. Stăteam exact la masa asta, cu un pahar asemănător celui de acum, cu un conținut asemănător celui de acum, pe un șervețel asemănător celui de acum, privind pe același geam aceeași stradă, în vreme ce ploaia lovea pavajul iar un sunet de saxofon plutea prin încăpere. Atunci ușa s-a deschis și prin toți norii ăia de fum de țigară am văzut-o pe ea și pot să jur că muzica s-a oprit pentru o secundă. Îmi place să cred că acum, fiind mai bătrân cu ceva ani, m-am maturizat, dar pe atunci eram tânăr și naiv și conceptul de „dragoste la prima vedere” mi se părea extrem de interesant și atrăgător.

 S-a uitat atentă prin jur, cercetând localul cu ochii ăia imenși și superbi și a observat că singurul loc liber din încăpere era cel de la masa la care stăteam eu. Cu pași hotărâți a pornit către mine și m-a întrebat dacă se poate să ia loc la masa mea. Cu un gest scurt din cap, i-am răspuns că da, iar atunci ea și-a dat jos pălăria cu boruri largi, lăsând pletele negre, ondulate să-i cadă pe lângă chip, încadrându-l într-un mod extrem de plăcut. A scos un port țigaret lung din poșeta-i mică și mi-a cerut amabilă un foc. I-am înmânat cutia cu chibrituri, iar atunci mâna ei a atins-o pe a mea, stând o perioadă cu vârfurile degetelor ei lipite de ale mele, de parcă ar fi vrut să mă cunoască prin atingerea mâinii.

 Când chelnerul a sosit la masă să îi ia comanda a cerut un ceai negru cu lămâie apoi am început să vorbim de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. Am aflat că e scriitoare. A venit la masa mea pentru că i s-a părut că semăn cu unul din personajele din romanul la care lucrează, altfel ar fi plecat într-un alt bar. Stăm până la ora închiderii, vorbind încet, ca niște vechi prieteni ce s-a întâlnit accidental, acompaniați de sunetul ploii și al saxofonului.

 Revin la prezent când mi se pare că-i zăresc ochii mari privindu-mă de partea cealaltă a geamului. O mașină trece prin fața localului și ea nu mai e acolo. Sau poate nici nu a fost, de la bun început...

Comentarii

Postări populare