joi, 3 ianuarie 2013

Despre supereroi

 Îmi plac benzile desenate. Îmi plac supereroii şi cum sunt reprezentaţi ei în diverse medii, ca benzile desenate, filmele, serialele sau jocurile video. Dar nu-mi place faptul că sunt idioţi de-a dreptul.

 Staţi puţin să vă explic. Bine, nu personajele fictive sunt idioate, ci creatorii lor îi fac să pară idioţi. Adică, mai pe îndelete, nu cred eu că un individ cu superputeri vrea binele tuturor. Pentru că oamenii sunt răi şi egoişti, e trăsătura dominantă a fiecăruia de a se gândi la binele propriu. Sincer, să fiu în locul lui Superman, aş zbura fain frumos până la Fortăreaţa Solitudinii şi în timp ce aş sta pe Superbudă m-aş gândi "bă, mie ce căcat îmi iese din toată afacerea asta cu salvatul proştilor"?. Şi aş realiza că răspunsul e: nimic. Pentru că vor exista întotdeauna persoane veşnic nemulţumite. Pentru că toţi vor să-i scoţi din incendiu sau să-i salvezi de un robot intergalactic care trage cu raze laser ce-ţi mută papilele gustative în anus (un mic exerciţiu de imaginaţie) sau mai ştiu eu ce. Dar nu poţi. Pentru că, hei, eşti de unul singur şi toţi ăştia se găsesc să sufere în acelaşi timp. E inevitabil ca doi proşti din colţuri opuse ale planetei să nu aibă o problemă care să necesite implicarea lui Superman în mod simultan, dar el nu poate să intervină.

 Plus, cu ce mă aleg? Faimă? Dă-o-n spanac, eşti mai faimos dacă eşti rău şi-ţi foloseşti puterile pentru a subjuga întreaga planetă (vorbim totuşi de Superman, ăla care trage cu raze laser din ochi şi care poate îngheţa chestii doar dacă suflă mai tare înspre ele). Bine, hai poate că se adună fanele. Dar căcat, eu cred că Superman îşi omoară toată partenerele sexuale. Din cauza puterii sale supraomeneşti, cred că slobozul său e ori atât de puternic încât îi blochează uterul veşnic tipei cu care e, ori atât de puternic încât în momentul în care (Super)omul se termină se lasă cu vânătăi sau cu hemoragii. Căcat, şi dacă totuşi o lasă pe careva gravidă şi copilul moşteneşte jumătate din puterile sale? Când bebeluşul loveşte în burtică, mami moare.

 Dar hei, l-am urât destul pe Superman. Hai să ne luăm puţin şi de băieţii de la Marvel Comics şi al lor Iron Man. Dacă nu ştiţi nimic despre respectivul, vă spun eu pe scurt: mare miliardar Tony Stark, super inteligent, vrea să schimbe lumea-n bine, creează nişte armuri tehnologizate cu care luptă împotriva răului. De când mama dracu' vrea un bogătan arogant şi plin de el să facă bine celorlalţi, mai ales să-şi sacrifice viaţa. Du-te bă de-aici. La banii şi inteligenţa omului (şi alcoolismul lui), mai bine şi-ar face o maşinărie care să-i creeze cantităţi infinite de alcool. Sau de droguri, pentru că toţi bogătanii au băgat sau bagă droguri.

 Sincer, băieţii ăştia nu apar ca personaje reale, dar presupun că nici nu se doreşte asta. Oricum, dacă aş avea o superputere, aş vrea să pot deveni invizibil. Doar ca să mă duc şi să iau la bătaie un mim de pe stradă. Vă daţi seama ce spectacol ar face?

 Pace!
PS: Nu-mi place Superman, Batman e boss.

2 comentarii:

Anonim spunea...

In concluzie Hancock e cel mai tare:D

-maxi

Ovi spunea...

Băi da! Nu-mi aduc aminte cine ştie ce din film, dar am să-l revăd. Hancock, din câte îmi reamintesc, voia doar să fie lăsat în pace, nu?