duminică, 15 mai 2011

Final de drum?

Mă refer la banchetul de absolvire care a fost acum două zile. Da, vineri 13. Dar nu a fost cu ghinion, cel puţin nu pentru mine, nu am avut parte de vreun eveniment nefericit. Din contră, am avut parte (şi aici mă refer la întreaga clasă) de o surpriză plăcută, şi anume apariţia doamnei diriginte.
Cum a fost? Nu pot exprima ce am simţit atunci. Un amalgam de sentimente, de la bucurie, nostalgie, teamă, tristeţe până la senzaţia de împlinire sufletească.
Au trecut deja patru ani, şi abia acum am realizat ce înseamnă să faci parte dintr-un colectiv. Îmi e dor de unele momente, vreau ca unele lucruri să se fi petrecut altfel, dar cum i-am spus şi Radei "nu se termină aici. Urmează un nou început, ca viaţa să îşi urmeze cursul firesc."
Regrete? Poate, dar destul de mici cât să nu fie luate în seamă. Frică? Da, pentru că în curând voi începe alt capitol din cartea numită "Viaţă". Fericire? Da, sunt bucuros şi încântat că am apucat să cunosc asemenea oameni.
Tot respectul şi toată dragostea pentru doamna dirgintă şi profesorii care ne-au oferit tot ce au avut mai bun şi pentru colegii cu care am râs, plâns şi trăit atâtea clipe, fie ele frumoase sau nu.
Să fim sănătoşi şi să avem succes!

3 comentarii:

Constantinov Rada spunea...

O sa imi fie dor rau de tot!!!!

Ovi spunea...

Şi mie...

Ana Luiza spunea...

Deabia astept sa vad ce o sa urmeze, in vietile noastre ma refer. Cum o sa evoluam cu totii si o sa ne intalnim si sa povestim...