marți, 2 noiembrie 2010

Poveste

S-a nascut intr-o lume care nu-l vroia. Era un copil nedorit, dar cu toate acestea a fost pastrat de parintii lui si crescut. Crescut in scarba, cu ura. Nu a fost batut sau injurat, rareori primea cate o palma pentru o fapta rea, insa de cele mai multe ori se purtau de parca nici nu era acolo. A crescut, dar copilarie nu se poate spune ca a avut. A incercat sa-si faca prieteni, sa se apropie de lume, dar toti il priveau ciudat si nu aveau vreo dorinta de a se imprieteni cu el. A crescut singur, in izolare si si-a gasit refugiul citind.

Timpul a trecut si a intrat la liceu. Acolo a inceput sa-si faca amici, sa lege prietenii, sa nu mai fie privit cu ochi rai. Bineinteles ca i-a placut compania pe care a castigat-o si a vrut mai mult. A inceput sa cunoasca lume, saluta in stanga si in dreapta. A ajuns cu timpul increzator in propriile forte, mai ales dupa ce a batut in fata clasei un coleg de doua ori mai masiv ca el. A ajuns rau, a inceput sa urasca, sa doreasca raul tuturor. "Suferiti si voi cat am suferit eu", isi tot spunea in gand.

Sadismul sau a inceput sa se exteriorize. Isi chinuia colegii, nu fizic, ci prin diverse jocuri psihologice. Toti jucau dupa cum le canta el, erau marionetele lui. Bataile devenisera ceva obisnuit pentru el, ii placea sa provoace scandal oriunde se ducea. Fiecare bataie castigata il faceau mai mandru, mai sadic si mai crud. Si totodata mai calculat. Cu toate schimbarile acestea, a murit de mai multe ori. Fiecare bataie, fiecare chin ucidea o parte din el si in locul acelei parti aparea o bestie care ii otravea sufletul. Devenise un animal la randul lui, traia pentru adrenalina, pentru a castiga putere, pentru a fi mereu in varf. Din cauza asta, toti care-i fusesera alaturi l-au parasit. "N-am nevoie de ei, vreau doar putere, atat vreau, atat am nevoie. O sa vada ei", isi repeta zi de zi.

Ca orice tanar, a experimentat cu drogurile. A incercat LSD si atunci a trait un cosmar. Halucinatii si viziuni pe care oamenii normali nu le au. Auzea sunete care nu puteau fi descrise, dar pe care el le percepea ca fiind tipete de nebunie ale propriei lui constiinte sfaramitate. Si-a vazut sufletul, intunecat si plin de ura cum era devorat de bestiile acelea neomenesti. Creaturi diforme, care stateau in patru picioare, cu fete de oameni, dar coarne, aripi si ochi ce se gasesc numai la demoni. Una dintre ele a ras cand l-a zarit: "Indiferent cati oameni o sa ai alaturi, cati o sa numesti prieteni, tot singur vei ramane. Vei muri de unul singur si noi iti vom lua sufletul atunci".

Atunci si-a dat seama de greselile comise. A regretat tot ce a facut, cu timpul a fost iertat iar la batranete a murit inconjurat de toti prietenii sai...
A fost un vis!!! S-a trezit batran, slab si neputincios pe un pat de spital. Pe noptiera de langa el un pahar cu apa iar langa patul lui toti cei pe care i-a ranit de-a lungul vietii. "Apa", rosteste el cu un glas sfarsit. Vizitatorii pleaca scarbiti, in urma ramanand un copilas. Privindu-l pe batran, ia paharul cu apa de pe noptiera si il varsa in chiuveta, apoi paraseste si el incaperea. Imediat dupa, demonii sai se materializeaza langa pat, privindu-l cu ochi rai si infometati. "A venit timpul batrane!"
Se uita la ei, clipeste o data si o lacrima ii curge pe obraz. Chinuri groaznice il asteapta, chinuri pe care le merita...

2 comentarii:

RaDu` spunea...

Bă, e făină povestea, îmi place.

Dar eu dacă eram copilul, mă duceam, luam paharul, îl apropiam de gura bătrânului, după care-i dădeam drumu jos.
Să știi că m-ai atins puțin.

Ovi spunea...

Multumesc, multumesc. Sper ca te-am atins sufleteste si nu fizic, in vreun fel anume... Altfel e grav ba miez...