joi, 21 octombrie 2010

Conversand... cu mine insumi

(Acest text este o aberatie care se vrea amuzanta. Daca nu esti amuzat/a pana la final probabil ca nu fac o treaba prea buna, nu-i asa? Bla bla, pamflet, bla, drepturi de autor, bla, The End)

Un spatiu alb, posibil o camera. Nu se stie unde incepe podeaua sau tavanul. Nu se stie cat de mare este camera. Undeva, pe fundal, muzica de harpa. Se contureaza o usa in imensitatea alba. Aceasta este deschisa iar in "incapere" isi face aparitia un politist si imediat dupa el, un om al strazilor. Domnul politist are o burta mare, care atarna peste pantaloni, chelie proeminenta, privire patrunzatoare si o buza inferioara groasa, care atarna amenintator. Este insusi comisarul Frumuseanu Constantin, membru de nadejde al politiei, aparator vajnic al legii. Omul strazilor are o privire speriata, aproape paranoica, daca nu chiar retardata. Are un par lung care se imbina perfect cu barba neingrijita in care locuieste un sobolan gras fara o ureche. Este Betivul Savant, partenerul domnului Frumuseanu. I se spune Betivul Savant deoarece, sub influenta unor mari cantitati de alcool, da dovada de sporite cunostinte in diverse domenii, abilitatile sale de ordin intelectual fiind nemarginite. Cand nu ajuta la rezolvarea unui caz (a se citi "cand nu e rupt de beat"), doarme pe unde apuca cu sobolanul din barba lui, tipa din senin, vorbeste cu paltonul sau si ataca trecatorii nevinovati.

Usa dispare iar camera incepe sa capete forma unui amfiteatru. Cei doi se aseaza pe niste scaune in randul din fata, asteptand ceva anume. Apare un ficus obosit, undeva intr-un colt, iar in fata apare un microfon si langa o tablita neagra pe care sta scris "Aberatia sau cum poti vorbi cu tine insuti".
Usa reapare si intra in camera un personaj de culoare neagra. Se uita atent, ii vede pe cei doi aruncandu-i priviri suspecte, si ridicand degetul mijlociu de la fiecare mana striga:
- I'm Leroy, bitches!
Acest tanar plin de pasiune, acest artist neinteles vine dintr-un mediu foarte ostil. De aceea se manifesta in acest mod. Este modul lui de a supravietui. Se aseaza undeva in spatele celor doi iar pe usa incep sa apara alte personaje: un spiridus irlandez (leprechaun), un pirat, un copil, o fata, o doamna in varsta, un domn in varsta, un jamaican mereu fericit si obosit, un francez scarbos de care te-ai speria pe strada, un arlechin, un schelet, un creier, chiar si o gaina. Pe rand, locurile sunt ocupate de toti.

Ultimul intrat pe usa sunt eu. Ma indrept spre microfonul care ma asteapta. Bat cu degetul aratator de cateva ori in microfon pentru a opri murmurul de voci din sala.
- Buna ziua, stimati invitati. Sunteti cu totii rodul imaginatiei mele bogate. Ori sunteti laturi ale personalitatii mele, ori personaje create de mine cu diverse ocazii. Bine ati venit la seminarul intitulat "Aberatia sau cum poti vorbi cu tine insuti".

Aplauze peste aplauze, publicul deja e in delir. Undeva in spate doi cetateni se iau la bataie ca apoi sa se imbratiseze si sa-si ceara scuze. Betivul Savant se ridica, avand o intrebare:
- Domnilor, domnilor, racneste acesta in timp ce sobolanul i se plimba vizibil prin barba. Ceea ce trebuie intrebat aici este: abere sau nu abere? si zicand acestea cade pe scaun, adormind instantaneu.
Din spate se ridica un cocosat cu ochelari, imbracat intr-un halat alb.
- A bere duhniti domnule, a bere, a bere.
Aplauze iarasi.
- Ceea ce domnul Betivul vroia sa spuna este: a abera sau a nu abera?
- Exact, rostesc eu, luand cuvantul de urechi si dandu-l afara pe geamul care ia nastere imediat. Exact acesta este tema discutie noastre. Este ceva normal? Putem considera aberatia un lucru pozitiv, constructiv pentru personalitatea noastra?

Tacere in sala. Leroy se ridica sa vorbeasca.
- Domnilor, eu traiesc alaturi de acest individ de ceva vreme. Vreau sa spun ca discutiile pe care le-am purtat cu dansul au fost placute. Confortabile chiar. Dar dupa o vreme nu le-am mai purtat, asa ca am inceput sa vorbim. Tanarul de la pupitrul inexistent, magarul odios care rage in acest microfon este un tanar plin de devotament. Uitati-va la el, la ochii lui plini de compasiune si intelegere. Acest tanar este un geniu, o personalitate extraordinara a timpurilor noastre. Iar daca asta nu va convinge... (ridica mainile in aer, aratand aceleasi semne obscene ca mai devreme) I'M LEROY BITCHES!!!

Publicul se ridica in picioare aplaudand frenetic. Imi scandeaza numele, dar niste batai puternice in usa acopera zgomotul facut de acestia. Doi pitici isi strecoara nasul prin usa si, uitandu-se urat la mine, ma-ntreaba:
- Traiasca sefu'! Aici e treaba aia cu seminaru'?
- Da, raspund eu, profund oripilat.
- Vezi ba puta, ti-am zis ca aici e. Treci inauntru ca se supara sefu'! ii spune cel care m-a intrebat mai devreme celui de-al doilea.
- Rog domnii de statura micro sa se prezinte, rosteste comisarul, fluturandu-si buza.
- Traiasca sefu', orice om are piticii lui pe creier, nu?

4 comentarii:

Cacat urban spunea...

Esti un glumet:))

Ovi spunea...

Mersi, da' io o ardeam la modu' serios... sau modu' "frate, uite ce cacat imi debiteaza mie mintea"

Cacat urban spunea...

Deci și mintea ta, ca și a celorlalți, ca și a mea, debitează tot căcat. Bun venit în clubul de căcat!

Ovi spunea...

Bine m-am gasit cum spui tu pe al tau blog. S-avem noroc si idei de trantit aici.