In cautare de adevar

- Stii ce nu inteleg totusi?
- Ce anume?
- De ce tocmai acum?
- De ce tocmai acum ce?
- Adica, de ce ai aparut tocmai acum? De obicei ma cautai cand intram in belele.
- Mi s-a facut dor de tine?
- ... nu tine...
- Ma gandeam eu ca nu o sa ma crezi, dar asta e adevarul.
- Mda, sigur.
- Pustiulica, fie ca ma crezi sau nu, mi s-a facut dor de tine. Adica te-am vazut de "n" ori, am stat cu ochii pe tine, te-am supravegheat de mi s-a luat si m-am hotarat sa mai stam de vorba cum faceam odinioara.
- Sincer? Si mie...
- Ma poti ierta?
- Te-am iertat de mult, dar nu am uitat prin tot ce am trecut. Si-ti multumesc!
- Nu merit. Merit doar ura ta, ai suferit prea mult din cauza mea...
- Nu, niciodata nu o sa pot sa te urasc. Acum inteleg, acum accept totul si te accept pe tine ca fiind parte din mine, cum ai fost dintotdeauna. Te-am considerat cea mai intunecata latura a personalitatii mele dar ai fost de fapt cea mai buna si umana. Ingropasem toate emotiile alaturi de tine, undeva in mintea mea, dar acum nu mai e nevoie. Tu esti eu si eu sunt tu. Amandoi suntem "parazitii" corpului asta si doar impreuna vom reusi. Nu ne mai ascundem unul de celalalt, nu ne mai batem joc. E timpul sa devenim Unul.
- Daca devenim unul... eu cu cine mai vorbesc? De cine mai am grija?
- O sa vezi... E timpul sa vezi lumea, sa nu te mai tin izolat de restul. E timpul ca lumea sa ma cunoasca in intregime, nu doar un fragment din mine pe care vreau sa-l arat.
- Dar daca nu o sa ma placa?
- Cum sa nu? Atunci o sa invete sa te placa. Nu-ti mai face atatea griji, o sa fiu alaturi de tine. Hei, parca eu eram cel speriat aici, stai calm. Hai sa mergem, e timpul sa cunosti lumea!

Comentarii

Postări populare