luni, 28 octombrie 2013

Ghid de supraviețuit apocalipsei zombie

 După o lungă absență mă întorc puternic ca un cutremur pe continentul asiatic, cu un ghid pentru voi, dragilor. Și nu orice ghid, ci unul care vă va învăța tehnici esențiale de supraviețuire în cazul visului umed al multora dintre noi, anume, o apocalipsă zombie.
 Deci ce e de făcut în cazul în care nemorții încep să umple străzile în căutare de carne? Aflați în rândurile următoare.

 Detașează-te emoțional
 Știu, sună ușor, dar e mai greu de realizat, dar trebuie să înțelegeți că hoitu' ăla-n putrefacție nu mai e vecinul Mirel care v-a ajutat să vă reparați bicicleta/mașina/țevile/introduceți-ce-vreți-voi-aici în nenumărate dăți, ci un monstru care vrea să vă bea ochii, și nu într-un mod tocmai tandru (de parcă s-ar putea realiza asta în vreun mod tandru). Așa că, e timpul să abandonați bunul simț, rușinea și morala și să-i aplicați dragului Mirel o lopată după cap. De ce după cap? Pentru că...

 Trebuie atacate punctele slabe
 Punctele slabe ale unui zombie sunt capul. Atât. Vrei să-l scoți pe nemernic din joc? Decapitează-l și/sau produ pagube masive capului. Acum depinde cu ce vrei să-i dai lovitura critică, dar asta depinde de preferințele fiecăruia. Dacă ai tendințe sadice, poți să-i retezi membrele și să te uiți la el cum se târăște peste tot.


 Vehicule
 Îți trebuie un vehicul silențios, care să nu consume mult. Apropo, e apocalipsă zombie, nu cred că-i mai pasă cuiva că tu nu ai permis de conducere, deci simte-te liber să prădezi orice reprezentanță auto în căutarea modului de transport dorit. E bună și o bicicletă, pentru că nu produce zgomot și nemorții tind să se îndrepte către surse care produc orice fel de zgomot puternic. Eu personal recomand o dubiță, pentru că poți căra în ea diverse, precum supraviețuitori, mâncare sau armament.


 Arme
 Trebuie evitate armele de foc. De ce? Produc zgomot puternic, iar zombalăii o să vină ca moliile la lumină în direcția sunetului. Știu că vreți să băgați un shotgun între ochii unui nemort și să pictați pereții/natura cu bucățele de creier sau să doborâți rânduri întregi cu o mitralieră imensă, dar nu recomand asta. Zgomotul, plus faptul că veți rămâne fără muniție vă transformă într-o posibilă victimă.

 Nici săbiile katana nu sunt o opțiune bună. Știu că mulți vor să o ardă ninja/samurai/ronin printre zombie, dar dacă nu știți cum să mânuiți arma, puteți să :
a) ratați
b) rupeți sabia
c) aplicați o lovitură slabă care nu vă ajută cu nimic.
 Vă recomand arcuri cu săgeți, arbalete (sau harpalete, cum a spus un tovarăș odată), sulițe, furci etc etc, ați prins ideea. Cocktailuri-le Molotov sunt și ele o idee bună.

 Mâncare
 Prădați cu încredere supermarket-urile și hipermarket-urile de orice fel, în căutarea următoarelor: conserve și apă îmbuteliată. Conservele au un termen lung de valabilitate, spre deosebire de carne sau brânzeturi care pot să vă îmbolnăvească din cauză că încep să putrezească. Opțional, luați ceva alcool, ceva dulce, snacks-uri, chestii de genul. Nu se știe niciodată când ai poftă de așa ceva.


 Ai grijă la străini
 Nu toată lumea are gânduri pașnice. Oamenii, atunci când sunt speriați sau se află în primejdie pot acționa în moduri periculoase. Deci, aveți grijă la băieții și/sau fetele care se dau oameni de treabă, pentru că v-ar putea ucide oricând pentru mâncare, armament sau pentru că „te-ai uitat ciudat la ei/ele.”

 Distracție
 Nu se supără nimeni dacă ușurezi câteva magazine de console video, cărți, mp3playere, telefoane, căști, chestii de genul. Poți oricând să-ți bagi ceva muzică antrenantă/violentă/ambele în căști și să împuști cu cea mai nesimțit de mare mitralieră hoardele de nemorți care se îndreaptă spre tine. Vezi doar să nu faci din asta un hobby, pentru că te poți transforma oricând în gustare.
 Pentru maxim de divertisment, lipește C4 de spatele unor zombie și detonează-l de la distanță în timp ce asculți piesa „Ești bombă”, a lui Florin Salam. Țaaa!

 Cu plăcere meltenilor, mă bucur că v-am putu ajuta!

joi, 26 septembrie 2013

Pe scurt

 Intru mai direct în subiect decât intră cuțitu-n pâine (sau într-un pârnăiaș numit Vasile care nu a vrut să se aplece după săpun la dușuri).

 Astăzi, premiul de „iubite-am colectiv în gură!” se acordă următorilor:
 - dobitocilor care nu acordă prioritate deși circulă pe un drum fără prioritate;
 - mexicanilor de la Băbeni care merg și se joacă pe drum, pentru că trotuarul nu e de valoarea lor de bo$$hi;
 - dobitocilor care semnalizează stângă atunci când intră în giratoriu, deși ei merg drept înainte, pentru că aparent așa au fost învățați o grămadă de dobitoci.

 Pace!

luni, 16 septembrie 2013

Noir

(Recomandare: țineți link-urile astea pe fundal, în surdină, în timp ce citiți textul: 1 + 2)

 Seara se lăsa peste oraș, în vreme ce ploaia continua să cadă cu stropi mici și iuți. Ploua deja de vreo două ore, iar eu îmi tot repetam că sunt un idiot pentru că nu am luat cu mine o umbrelă. Din fericire pentru mine, eram aproape de barul meu favorit, același local trecut prin ani, ca un prieten vechi la care te poți duce mereu să schimbi o vorbă, cu aceeași reclamă luminoasă neschimbată și același barman care părea să nu îmbătrânească vreodată, care nu zâmbea, dar saluta dintr-o scurtă înclinare a capului toți oamenii care-i călcau pragul.

 Apăs pe clanța rece și un val de căldură, alături de un miros de lemn prăfuit, whiskey, bere și fum de țigară, mă izbește din plin. Îmi dau pălăria jos, salutându-l astfel pe barman, în timp ce mă îndrept spre masa la care stau de obicei, cea din colț, de lângă fereastra cu vedere la stradă. În timp ce merg agale spre masa mea obișnuită, trec pe lângă bar și-i spun barmanului „ca de obicei”, urmărind cu ochi vigilenți celelalte mese și scaune din local. „Ca de obicei” înseamnă un pahar de whiskey, plin până la jumătate, cu două cuburi de gheață plutind leneșe în licoarea tare și amăruie.

 Mă așez la masa din colț, de lângă fereastra cu vedere la stradă, ocupând unul din cele două scaune de la masă, pe celălalt așezându-mi grijuliu paltonul și pălăria, având grijă să-mi scot tabachera din buzunarul de la pieptul hainei lungi, îmbibată de apa care continuă să cadă pe străzi. Un chelner, același ca întotdeauna, îmi pune paharul de whiskey în față, pe un șervețel cu inițialele localului tipărite într-un colț al acestuia. Îmi desfac nasturele de la cămașă ce-mi ține gâtul imobilizat, iar apoi desfac nodul cravatei. Scot o țigară de foi din mica-mi tabacheră aurie și o aprind folosind cutia cu chibrituri aflată în buzunarul interior al sacoului.

 Trag un fum și-l suflu leneș spre tavan, luând o gură din paharul aflat în fața mea. Saxofonistul bătrân pornește spre scena din colțul celălalt al încăperii, umplând localul cu sunete liniștitoare de jazz. În vreme ce saxofonul se aude pe fundal, privesc, pe geamul mare de lângă mine, strada udă și acoperită de bălți pe alocuri, mintea zburându-mi departe, spre amintiri.

 Era o seară asemenea acesteia. Stăteam exact la masa asta, cu un pahar asemănător celui de acum, cu un conținut asemănător celui de acum, pe un șervețel asemănător celui de acum, privind pe același geam aceeași stradă, în vreme ce ploaia lovea pavajul iar un sunet de saxofon plutea prin încăpere. Atunci ușa s-a deschis și prin toți norii ăia de fum de țigară am văzut-o pe ea și pot să jur că muzica s-a oprit pentru o secundă. Îmi place să cred că acum, fiind mai bătrân cu ceva ani, m-am maturizat, dar pe atunci eram tânăr și naiv și conceptul de „dragoste la prima vedere” mi se părea extrem de interesant și atrăgător.

 S-a uitat atentă prin jur, cercetând localul cu ochii ăia imenși și superbi și a observat că singurul loc liber din încăpere era cel de la masa la care stăteam eu. Cu pași hotărâți a pornit către mine și m-a întrebat dacă se poate să ia loc la masa mea. Cu un gest scurt din cap, i-am răspuns că da, iar atunci ea și-a dat jos pălăria cu boruri largi, lăsând pletele negre, ondulate să-i cadă pe lângă chip, încadrându-l într-un mod extrem de plăcut. A scos un port țigaret lung din poșeta-i mică și mi-a cerut amabilă un foc. I-am înmânat cutia cu chibrituri, iar atunci mâna ei a atins-o pe a mea, stând o perioadă cu vârfurile degetelor ei lipite de ale mele, de parcă ar fi vrut să mă cunoască prin atingerea mâinii.

 Când chelnerul a sosit la masă să îi ia comanda a cerut un ceai negru cu lămâie apoi am început să vorbim de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. Am aflat că e scriitoare. A venit la masa mea pentru că i s-a părut că semăn cu unul din personajele din romanul la care lucrează, altfel ar fi plecat într-un alt bar. Stăm până la ora închiderii, vorbind încet, ca niște vechi prieteni ce s-a întâlnit accidental, acompaniați de sunetul ploii și al saxofonului.

 Revin la prezent când mi se pare că-i zăresc ochii mari privindu-mă de partea cealaltă a geamului. O mașină trece prin fața localului și ea nu mai e acolo. Sau poate nici nu a fost, de la bun început...

joi, 12 septembrie 2013

5 motive pentru care trebuie să vezi Spring Breakers

`

 Mda, pe scurt, e vorba de patru prietene, aflate în primul an de facultate, care vor să plece în vacanța intersemestrială de primăvară să se distreze (un fel de 1 Mai, doar că pe o durată mai lungă de timp și cu mai multe tâmpenii și nebunii care se petrec). Film regizat de Harmony Korine, în care joacă nevasta lui, Rachel, ca una din cele patru piz... adică protagoniste, alături de prințesele Disney, Selena Gomez și Vanessa Hudgens. De ce ai vedea aașa ceva? Uite aici 5 motive:

5. Vanessa Hudgens și Selena Gomez
 Asta e ocazia perfectă pentru a vedea acele „fetițe dulci și drăguțe” semi-nude, vorbind urât, drogându-se și altele. Pentru că ne place să vedem un om pe care îl priveam cu ochi buni cum o ia razna.


4. E ușor de urmărit
 Nu are cine știe ce simboluri ascunse, nu îți dă reset la creier, e ușor de urmărit, îți prezintă acțiunea și personajele cât mai ușor, fără să se complice prea mult. Deci e ok, e un film de vară care nu are prea multe pretenții sau prea multe răsturnări de situație.


3. James Franco
 Filmul are și ceva scene cu James Franco, băjat simpatic de felul lui, actor bun, care-l interpretează pe Alien, „care nu e de pe planeta asta, y'all”. Nu pot să vă spun prea multe despre rolul lui, dar marchează în moduri diferite viața fiecărei protagoniste. În mod pozitiv sau negativ, nu pot să vă spun, că v-aș strica plăcerea de a vedea filmul.


2. Coloana sonoră
 Marea majoritate a pieselor poartă semnătura lui Skrillex, cunoscut producător de dubstep (deși unii zic că el a ucis dubstep-ul, alții sunt fani devotați, pe când alți oameni spun „căcat frate, pastila asta-și face efectuuuu`”). Piesele sunt ok, se potrivesc cu unele scene, unele sunt remix-uri, mai lente sau mai alerte, care accentuează acțiunea scenelor de care aparțin.

1. Buci și țâțe
 Nu trec nici 5 minute din film, că deja apar buci și țâțe-n peisaj. Spre deosebire de un film porno, unde trebuie să aștepți minute bune în care are loc un dialog prost, Spring Breakers îți arată din start diverse părți anatomice feminine (probabil pentru a menține atenția masculilor trează, printre altele) fără pic de rușine. Nu am nimic de zis în afară de „bravo, Harmony Korine, bravo”.


 Pace și vizionare plăcută!

miercuri, 11 septembrie 2013

ask.fm

 De ceva timp am observat că e mare senzație pe Facebook să o arzi pe ask.fm. Un site aparent banal unde lumea-ți pune-ntrebări și tu răspunzi apoi, pentru că, căcat, e total normal ca cineva să te întrebe ceva pe un site creat special pentru întrebări, în loc să te sune/scoată afară din casă și întrebat „bă, ce norii mă-tii mai zici?”.

 Mă amuză teribil faptul că oamenii sunt atât de plini ei încât simt nevoia să fie întrebați ceva în spațiul virtual, cerșind atenție prin statusurile de pe FB cu „ask me a question” sau morții mă-sii, ceva de genul. Adică, tu ca om, cât de plin de tine să fii încât să simți nevoia de a fii asaltat cu întrebări de la indivizi care te pot întreba de sănătate FAȚĂ ÎN FAȚĂ?!? Mă amuză teribil să văd cum crapă de oftică utilizatorii atunci când le sunt adresate întrebări anonime care deranjează. E superb.

 Am observat că media de vârstă a utilizatorilor e undeva la 16-17 ani și că majoritatea-s femele. Mă, înțeleg că vă place să fiți observate, dar nu așa. Folosind căcatul ăsta nu veți face nimic altceva decât să demonstrați că sunteți niște mici „târfe care cerșesc atenție” (attention whores), arogante, cu nasul pe sus, care au nevoia de a fii observate de semenii lor pentru a se simți ele mulțumite cu ele însele. Probabil că somnul e mai dulce dacă răspunzi la 10 întrebări, sau începi ziua cu bine văzând că lumea te caută.

 Hai să vă zic eu ceva. Dacă cineva vrea să vă întrebe ceva, vă întreabă la un telefon, un mesaj PRIVAT, o întâlnire REALĂ, nu pe un site care a fost conceput pentru a oferi informații despre voi. O da, pentru că cineva cu intenții rele poate să vadă lejer cine sunteți, unde învățați, cu cine umblați și mai știu eu ce, pentru CĂ SUNTEȚI ATÂT DE NAIVE ÎNCÂT SĂ RĂSPUNDEȚI LA GENUL ĂSTA DE ÎNTREBĂRI. Dar nah, poate e vârsta de vină, poate îmbătrânesc eu și nu mai știu ce e la modă.

 În fine, ca s-o dau și mai pe scurt: Nu mai căutați chestii care să vă crească stima de sine sau mai știu eu ce pe site-uri de genul. Sunteți penibili, toți userii de ask.fm, pentru că aveți nevoie de acceptul celorlalt pentru a vă simți bine cu voi înșivă.

 Hai noroc și pace!

miercuri, 28 august 2013

Români

 Inițial voiam să scriu despre ask.fm și toate maimuțele care se dau interesante pe acolo, dar m-a lovit ideea pentru articolul ăsta ca un avion care lovește Turnurile Gemene.

 Mai demult, în pasajul de la Piața Unirii erau lipite niște postere și o oglindă, în cadrul campaniei „Români frumoși”. Erau acolo niște cetățeni care nu știu ce au făcut și vezi dom'le tre' să știm noi de ei că uite ce au realizat și de-aia sunt frumoși. Oglinda era pusă acolo pentru că „și tu poți fii un român frumos”.
 Și acum, pentru doza dură de realitate!!!

 Dragii mei români, care nu-mi sunteți dragi deloc, nu avem nevoie de campanii de genul. O, nu, nu vă gândiți că sunteți cu toții frumoși și nu aveți nevoie să vi se reamintească asta, că nu asta aveam de gând să spun. Nu. Sunteți aroganți, aveți nevoie să vi se gâdile ego-ul pentru că deh, ăștia suntem noi, trebuie să fim observați, trebuie să fim în centrul atenției și lăudați pentru faptele noastre. Hai să vă zic eu altă idee de campanie.

 Sunteți proști. Idioți. Dobitoci care se lasă păcăliți. Lași care tac mâlc și nu fac nimic. Sclavi. Dar asta e genetic, că încă din cele mai vechi timpuri am fost sclavi, ba ai otomanilor, ba ai ungurilor. Faptele noastre de vitejie istorică nu există. Sunt povești create pentru a ne mări nouă stima de sine. Și asta nu e bine. Să nu uităm că-n al Doilea Război Mondial am schimbat taberele, ca niște coarde cu două fețe ce suntem.
 Nu vă mai treziți dimineața spunând „sunt frumos/deșteaptă/descurcăreț/talentată” etc. Pentru că nu e așa. Treziți-vă dimineața gândindu-vă că sunteți nimic, gunoaie care stau fără să facă nimic. Grămezi de prostie care mimează interacțiunea inteligentă dintre oameni.

 Care-i scopul? Să cădeți în depresie. Să ajungeți la disperare. Să fiți plini de ură și de nervi. Atât de plini de ură și de nervi încât să fiți asemenea unei bombe cu ceas. Ca atunci când cineva vă va călca accidental pe picior să explodați și întreaba țară să explodeze o dată cu voi (la figurat, bineînțeles), astfel încât schimbarea să vină.

 Revoluție!

vineri, 9 august 2013

Mândrie

 Eeeh... Altă chestie care mă jenează și-m strică tot cheful de viață. Nu am nimic cu mândria, adică sunt de acord să fii mândru/mândră că ai construit o casă cu propriile tale mâini, sau că ai obținut ceva pentru care ai muncit din greu.
 Dar nu sunt de acord cu mândria în situații în care nu-și au locul. Ca de exemplu, cum fac anumite minorități, cu mesaje de genul „mândru/mândră că sunt hispanic/hispanică”, „mândru/mândră că sunt african/africană”. Nu, nu mă deranjează faptul că dacă pun eu mesajul pe tricou (mândru că sunt alb) o să se ia lumea de mine. Mi se rupe. Grav. Atât de grav, că dacă s-ar face liniște pe tot globul, ai putea auzi sunetul de rupere. Dar e o banalitate.

 E ca și cum aș spune că-s mândru că știu să joc table sau sunt mândru pentru că am un breloc dubios sau mai știu eu ce. Banalități, de care lumea nu ar trebui să se agațe pentru că mă privesc în mod direct pe mine, pe tine, sau oricare din noi.

 Mie mi se pare că oamenii care fac asta cerșesc atenție. „Uită-te la mine, sunt un negrișor clasic care se agită și e mândru că-i negru”. Nu. Nu e un motiv de mândrie. Ești și enervant pe deasupra. Mă faci să te observ. Intri în spațiul meu privat și-mi jenezi retina și auzul.
 Nu sunt rasist. Nu sunt homofob. Dar nu e niciun motiv de mândrie să fii alb, negru, gay, bi, straight, asiatic sau mai știu eu ce. E o banalitate. E o condiție normală de trai și nu trebuie să faci din asta un motiv de sărbătoare.

 Pace!